Evenimentul Muscelean. Trimitere catre adresa ziarului precum si ultimele articole publicate de Evenimentul Muscelean (optional).

Marius Pîtea, de 28 de ani, a fost invitat la un chef de o cunoştinţă de-a sa. Ajuns când bairamul era în toi, a văzut un grup de tineri care se uita cam ciudat la el. Dintr-o dată, Bogdan Vorovenci şi Marius Avram au venit la el şi i-au spus că l-ar fi văzut împreună cu alţi tineri dintr-o altă gaşcă. Aşa s-a făcut că a fost împins, bruscat, iar unul dintre ei l-a pălit cu o sticlă în cap. Băiatul a căzut ca secerat, inconştient, în timp ce bătăuşii s-au năpustit asupra lui cu pumnii şi picioarele. Comuna Rucăr este cunoscută prin scandalurile între familiile cu bani. De obicei, totul vine de la pământuri sau păduri lăsate moştenire. De data aceasta, am primit la redacţie o sesizare venită de la Aurica Pîtea, cu referire la nepotul său, care a fost bătut de un grup de tineri, când se afla la un chef. Femeia acuză doi dintre băieţi, despre care spune că au fost „tartorii” şi pe care îi acuză că i-au băgat nepotul în spital. Mai mult decât atât, a fost deranjată de reacţia părintelui un
Articol original
Marţi, pompierii câmpulungeni au fost în mare vervă, după ce au primit un apel referitor la un incendiu la una din fostele hale ale Uzinei ARO. Întâmplarea a avut loc în jurul orei 14.15, când a fost semnalată flacără la un acoperiş. Se pare că actualul proprietar al fostei Secţii Motor, Ion Brănescu, a dispus tăierea fierului vechi dintr-una din hale, iar muncitorii au neglijat faptul că utilajele erau pline de ulei şi vaselină. Tăind cu autogen, unul dintre utilaje s-a aprins şi, din cauza materialului inflamabil de pe pereţi, flăcările s-au întins până la acoperiş într-un timp foarte scurt. Pompierii câmpulungeni au ajuns cu două echipaje, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pentru a stinge vâlvătaia. Marea problemă nu o prezentau pereţii care ardeau, ci câteva butoaie cu vaselină, care se aflau înăuntru şi care puteau lua foc în orice moment. Pompierii au ajuns la timp şi s-au luptat cu flăcările aproape o oră, reuşind să limiteze proporţiile incendiului. Pentru că intervenţia a
Articol original
La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local din mandatul 2008-2012, aleşii au aprobat taxele şi impozitele pe care câmpulungenii le vor plăti anul viitor, păstrate în acelaşi cuantum din 2012. Au existat mici modificări, la propunerea peremistului Ion Lucaciuc, în sensul reducerii preţului biletului pe care îl vor achita elevii şi studenţii ca să viziteze obiective istorice din Câmpulung, patronate de Muzeul Municipal, precum şi scutirea familiilor sărace, care apelează la serviciile Administraţiei Cimitirului „Flămânda”, de plata „taxei de capelă”. Închirierea unei căbănuţe la Mausoleul Mateiaş costă 825 de lei pe lună, iar pentru Sala de Festivităţi a Primăriei se percep 100 de lei pe oră La începutul dezbaterii pe marginea obligaţiilor câmpulungenilor faţă de bugetul local, consilierul Ion Lucaciuc a avut de făcut câteva menţiuni referitoare la unele dintre taxele şi impozitele pe care le vom plăti în 2013. El a remarcat că, printre multele „dări” pe care contribuabilii le au de
Articol original
Fostul director de la Avicola acuză Primăria de distrugerea proprietăţii Casa de Oaspeţi a Primăriei Câmpulung a ajuns un subiect delicat pentru un muscelean. Constantin Vintilă, fostul director de la Avicola şi proprietarul spaţiilor de la parterul imobilului în care se află şi Casa de Oaspeţi, ne-a sesizat că, de trei luni, se confruntă cu o problemă a cărei rezolvare depinde numai de administraţia locală. Acesta acuză reprezentanţii Primăriei că nu se interesează de bunurile pe care le deţine şi, din acest motiv, a fost inundat după ce o ţeavă de la alimentarea cu apă a cedat. A doua oară când Primăria îl inundă Constantin Vintilă nu ştie cui să se mai adreseze ca să rezolve problema. A făcut mai multe sesizări către conducerea Primăriei, dar nu a găsit înţelegere. Totul a pornit de acum trei luni, când pe peretele din spatele Casei de Oaspeţi a apărut o pată imensă de umezeală. Văzând că tencuiala s-a îmbibat de apă, gândindu-se că va rămâne cu faţada distrusă, bărbatul a apelat la
Articol original
Ursarii au păcălit o femeie din Lereşti, căreia i-au cerut să îi ajute cu două bidoane de apă. Unul dintre bărbaţi i-ar fi spus femeii că maşina s-a stricat şi are nevoie de apă. Musceleanca a fost de bună credinţă şi a sărit să îi ajute pe etnici. În momentul în care le-a adus sticlele, ceilalţi au intrat în casa acesteia şi i-au sustras banii pe care i-au găsit. Aceeaşi fază au repetat-o şi în comuna Dâmbovicioara. Etnicii sunt cunoscuţi pentru modul de operare atunci când vine vorba despre furturi. Aceştia se folosesc de orice tertipuri pentru a putea intra în casa victimelor. O reţea de hoţi din Craiova a fost prinsă de poliţiştii musceleni, după ce reuşiseră să fure din comunele Dragoslavele şi Lereşti 1.900 de lei şi două inele de aur. Au pus mâna doar pe atât, pentru că se aflau în trecere şi nu au apucat să „cerceteze mai bine zona”. Grupul de opt ursari umblau prin ţară şi, prin diferite mijloace, încercau să îşi păcălească ţintele, în special, bătrâni, pe care îi prădau fără
Articol original
Poliţiştii Biroului Rutier au avut un sfârşit de săptămână aglomerat. Accidentele rutiere i-au ţinut ocupaţi. Sâmbătă şi duminică au avut loc trei accidente soldate cu două victime şi avarierea gravă a maşinilor. Unul dintre incidente a fost pus pe seama infrastructurii care a băgat un om în spital. Alexandru Vuţei a distrus maşina dintr-o neatenţie Sâmbătă, în jurul orei 18.15, băiatul proprietarei lanţului de magazine „Un băiat şi o fată” a generat un accident, din cauza neatenţiei. Alexandru Vuţei, în vârstă de 18 ani, se afla la volanul unui autoturism marca Fiat Punto, cu numărul de înmatriculare AG 099958, în dreptul fostului magazin de mobilă „Confortul”. Venind dinspre centrul oraşului, a virat dreapta în intersecţie, a întors maşina şi a ieşit din intersecţie, fără a se mai asigura dacă dinspre centru vine altă maşină. Ghinionul a făcut ca, în acel moment, conducătorul unui Audi A4, cu numărul AG-66-LDZ, să se îndrepte către intersecţie. Alexandru Vuţei a ieşit în faţa bolidul
Articol original
Vineri a fost o zi cu ghinion pentru un motociclist austriac. Ghinionul său a fost că s-a aventurat să circule pe drumurile din judeţul nostru. Mathias Martinkovits, în vârstă de 56 de ani, tranzita judeţul nostru, împreună cu un grup de motociclişti. Ajunşi în dreptul localităţii Berevoeşti, pe Drumul Naţional 73 C, din cauza gropilor şi a denivelărilor din carosabil, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, accidentându-se la nivelul trunchiului. Colegii săi au sunat la 112 şi la faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul Municipal. Se pare că austriacul s-a ales cu câteva fracturi costale, dar şi cu motocicleta făcută praf. Aceste incidente nu fac altceva decât să facă de râs aceste meleaguri, nicidecum să promoveze turismul unei zone atât de potente şi încărcate de istorie. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre DN 73 Piteşti-Braşov, un drum foarte circulat de şoferii din afara ţării, în drumul lor spre Bucureşti.
Articol original
Săptămâna ce a trecut, Ocolul Silvic Câmpulung, împreună cu Ocolul Silvic Rucăr Păpuşa şi Secţia de Poliţie Rurală Rucăr, a desfăşurat o acţiune pentru stoparea tăierilor ilegale de lemne din pădurile statului, dar şi cele ale proprietarilor particulari. Acţiunea a fost efectuată în punctele Valea Chilii şi Valea lui Coman. Se pare că în această zonă fenomenul este mai intens decât prin alte părţi ale bazinului Câmpulung. Infracţionalitatea silvică este din ce în ce mai mare, iar autorităţile încearcă să limiteze cât mai mult sustragerea de material lemnos. În urma acţiunii, au fost prinşi în fapt patru rudari, care tăiaseră opt arbori şi încercau să îi pună în căruţe. Robin Floca şi Florin Ion Avel au fost surprinşi primii. Cei doi secţionaseră cu ajutorul unui motoferăstrău şi trei topoare nu mai puţin de cinci arbori, trei fagi şi doi carpeni. Poliţiştii, împreună cu reprezentanţii celor două ocoale, au intervenit la timp şi au confiscat arborii ce aveau un volum de 1,5 metri cubi.
Articol original
De la primul nivel al silozului Exploatării Miniere, din neatenţie, tânărul de 25 de ani, venit la furat de cărbune, împreună cu nevasta, a alunecat şi a căzut în gol, într-un şanţ plin cu apă şi mâl. Un tânăr din Schitu Goleşti a avut parte de un sfârşit tragic. Acesta a murit sub ochii soţiei sale. Cei doi se aflau la silozurile Exploatării Miniere din comună, acolo se depozitau cărbunii. Elvis Dinu, în vârstă de 25 de ani, plecase de acasă, împreună cu soţia sa, mânaţi de sărăcie. Nu era prima dată când intrau pe porţile minei, pentru a fura cărbuni. Aşa puteau să facă rost de bani, pentru a întreţine cei trei copii pe care îi aveau. În jurul orei 16.00, cei doi se aflau, ca de obicei, la primul nivel al silozului. Dintr-o neatenţie, Elvis a alunecat şi a căzut în gol, într-un şanţ plin cu apă şi mâl. A fost tras repede de acolo de câţiva tineri aflaţi cu ei, dar, din păcate, a fost prea târziu pentru tânăr. Disperaţi, cei aflaţi cu el au telefonat şi la 112, crezând că se mai poate
Articol original
Femeia candidat-surpriză se destăinuie câmpulungenilor În urma articolului publicat în ediţia trecută a ziarului nostru în legătură cu unul din candidaţii la Primăria Câmpulung, Tămâioara Ilie, articol survenit după ce am fost contactaţi de vecinii ei, reacţiile reprezentantei Partidului Verde la noi în oraş nu au întârziat să apară. Confuzia creată în rândul câmpulungenilor datorată faptului că şi mama acesteia poartă acelaşi nume ne-a fost spulberată prin prezenţa ei la redacţie pentru a aduce lămuriri în ceea ce o priveşte pe ea şi mama ei. Aşa cum am relatat în numărul anterior, confuzia creată în jurul numelui Tămâioara Ilie, acelaşi pentru mamă şi fiică, a pus câmpulungenii pe gânduri, dintr-un motiv foarte simplu. O persoană care vrea să conducă destinele câmpulungenilor să ceară bani la Kaufland trecătorilor este peste puterea de înţelegere chiar şi a alegătorului care vinde pătrunjel în piaţă. Deci, pentru a nu exista niciun dubiu, cea care vrea să devină primăriţă este fata a
Articol original