Rondul de Sibiu. Trimitere catre adresa ziarului precum si ultimele articole publicate de Rondul de Sibiu (optional).
„Acest gen de festival trebuie să ai timp pentru el ca pentru un foarte mare muzeu, dacă zici că ai trei ore să vezi muzeul mai bine nu te duci. Deci este genul de festival în care trebuie să te plimbi de colo-colo, să stai şi pe stradă, să intri şi în sală şi atmosfera şi oamenii, este un tot şi funcţionează unitar. Din păcate viaţa mea nu mai e a mea, timpul meu curge haotic, în viteză", a spus ministrul. Acesta a susţinut, la Sibiu, alături de directorul FITS, Constantin Chiriac, o conferinţă de presă, fiind în trecere spre Caransebeş.
Articol originalReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS) anunţă că în perioada 1-4 iunie, vor fi organizate acţiuni de supraveghere a traficului pe toate sectoarele de drum naţional din judeţul Sibiu. Vor fi opriţi şoferii care dep[şesc viteza regulamentară de deplasare. Poliţiştii rutieri vor folosi 14 aparate de supraveghere şi monitorizare a vitezei de deplasare, activităţile fiind desfăşurate cu efective mărite de poliţişti rutieri. Autospecialele Serviciului Rutier vor fi amplasate pe raza localităţilor Sălişte, Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus, Şelimbăr, Bradu, Tălmaciu. În municipiul Sibiu, acestea vor fi amplasate pe şoseaua Alba Iulia, strada H. Coandă, în punctele identificate ca vulnerabile din punct de vedere al riscului de producere al accidentelor rutiere pe fondul vitezei neregulamentare. „Reamintim că acţiunile preventive desfăşurate se doresc a fi un avertisment al poliţiei rutiere, lansat tuturor celor care circulă pe d
Articol originalÎntrebat cum comentează cererea PDL de a fi demis din funcţia de ministru al Culturii, Mircea Diaconu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că nu ştie ce s-a întâmplat fiind plecat de dimineaţă, prin ţară, vizitând mai multe cetăţi şi muzee. „Nu ştiu ce au făcut între timp că eu am avut o treabă. Am plecat la şase dimineaţa şi am văzut nişte lucruri fabuloase care există în România, nici nu ştiam că există - Muzeul Prima Şcoală în Braşov. Marea mea problemă de ministru, cât o să fiu, principala problemă e că avem valori şi oamenii trec pe lângă ele, câteodată nu din vina lor, ci a sistemului, muzeal, de biblioteci care au un reflex de cloşcă şi accesul către ele este mai greu. Trebuie fluidizat acest lucru. După care m-am dus la Feldioara, am văzut cetatea, la Râşnov, am văzut cetatea, care e deja renovată, apoi am venit aici, şi de aici mă duc la Caransebeş, unde de asemenea văd ce
Articol originalVineri, 1 iunie, la ora 14:00, în Promenada Mall, copiii vor fi sărbătoriţi de poliţiştii sibieni în cadrul Campaniei Naţionale „Alege Viaţa", iar sâmbătă, ora 14:00, cei mici vor fi vedetele unei prezentări de modă cu cele mai noi colecţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale magazinelor: C&A, Coccodrillo, Just Kidding, Fox, Takko Fashion, Reno şi Deichmann. Marcotele Milka şi Barni vor veni sâmbătă şi duminică cu multe surprize dulci. Părinţii nu trebuie să rateze nici ofertele speciale din acest weekend la articolele pentru copii. Până duminică copiii sunt aşteptaţi în parcarea Shopping City Sibiu pentru a vizita cea mai mare expoziţie de dinozauri din Europa. Tyrannosaurus (abreviat T-Rex), Diplodocus, Tarbosaurus sau Ceratosaurus sunt doar câţiva dintre cei mai periculoşi dinozauri care au transformat zona din interiorul cortului într-un adevărat „Jurassik Park". „XXl Dino Expo" cuprinde 32 de
Articol originalReprezentanţii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu anunţă modificarea concertului de la Cisnădioara, Voci în acorduri baroc, programat pe 2 iunie, acesta urmând să aibă loc de la ora 20:00. Totodată, duminică, 3 iunie, de la ora 13.30, Mircea Dinescu vine în Piaţa Mare pentru o lansare de carte specială - „Iubirea mea să scoată ţări din criză". Eugenio Barba revine la Sibiu FITS prezintă sâmbătă, 2 iunie, ora 14:00, spectacolul „Killing time/ Ucigând timpul" în regia lui Eugenio Barba. Evenimentul va avea loc la Teatrul Gong din Sibiu și va fi urmat de lansarea de carte „Arta secretă a actorului: Dicționar de antropologie teatrală" de Eugenio Barba și Nicola Savarese, traducere de Vlad Russo. Intrarea în sala de spectacol este gratuită și se face în limita locurilor disponibile. Recunoscut pentru perspectiva antropologică și multiculturală a spectacolelor sale, Eugenio Barba este unul dintre cei mai aprecia
Articol originalFostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la înjumătăţirea finanţării oferite de Guvern pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, că „ceea ce se putea face a fost dramatic transformat în imposibil atunci când Guvernul a căzut". „Ar fi deplasat să polemizez cu actualul ministru al Culturii care, presupun, încearcă să îşi facă treaba bine, aşa cum se pricepe domnia sa. După ştiinţa mea, era mult mai preocupat de găsirea unui nou sediu, pe seama unor cheltuieli noi, probabil şi pe a explora Sarmisegetusa, ceea ce e foarte bine, în felul acesta îl văd reprofesionalizându-se. În ceea ce priveşte fondurile pentru Festivalul de la Sibiu, ori de câte ori administratorii Festivalului au avut nevoie de sprijin, eu unul, în diferite capacităţi, l-am oferit. Ceea ce se putea face a fost dramatic transformat în imposibil atunci când Guvernul a căzut. Iar alocar
Articol originalDoi copaci din Piaţa Mică a Sibiului au fost îmbrăcaţi în veşminte compuse din aproximativ 100 de petice croşetate de 11 voluntari, cu ocazia organizării celei de-a zecea ediţii a târgului de obiecte handmade Artboutique, ce va avea loc în perioada 8 -10 iunie. "Knitted tree" (trad. - copac croşetat, n.r.) este un concept folosit des în străinătate pentru a promova produsele handmade şi mişcarea ecologistă, în general. Ne-am gândit să promovăm un pic altfel târgul ce va avea loc săptămâna viitoare şi atunci am mobilizat mai multe participante şi voluntare şi ne-am folosit de materiale croşetate de noi şi materiale reciclate din obiecte vestimentare mai vechi, am croşetat floricele cu care am împodobit copacii, în total sunt aproximativ şapte metri de material. Ne bucurăm că am reuşit să ne sincronizăm cu Ziua Copilului şi să colorăm puţin piaţa, pentru că a fost o zi ploioasă", a declarat, vineri, Diana Micu, organizato
Articol originalPremiera spectacolului „Călătoriile lui Gulliver", o abordare originală a romanului lui Jonathan Swift a avut premiera joi seara, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în sala Teatrului Naţional Radu Stanca, urmând să fie prezentat, în perioada 17-20 august, la Festivalul Internaţional de la Edinburgh. Regizorul spectacolului, Silviu Purcărete, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că foarte puţină lume cunoaşte această carte, iar mesajul său către public este să o citească, fiind „una din cele mai negre viziuni asupra fiinţei omeneşti". „Acum doi ani un prieten comun, profesor irlandez, într-o conversaţie, m-a întrebat de ce nu sunt interesat să fac un spectacol pornind de la Gulliver. Am vrut să deschid gura şi să spun că e o carte extraordinară, puţin cunoscută, dar este o literatură absolut nedramatică şi cum să te apuci să faci un spectacol pe ceva ce nu se poate. Nu am putut să deschid g
Articol originalPacienţilor le-au fost prelevate probele, urmând să aibă loc investigaţia de laborator. "În privinţa numărului de cazuri intrate în supraveghere, număr de cazuri la care s-a ridicat suspiciunea de boală Lyme, în săptămâna care a trecut, au fost primite 39 de fişe de supraveghere la care există suspiciuni ale bolii Lyme. Dintre acestea, doar jumătate sunt în stadiul incipient. Restul sunt cazuri la care omul îşi aminteşte de o muşcătură de căpuşă la un moment dat. Deocamdată ele sunt în analiză, li s-au prelevat probele pentru investigaţia de laborator şi vom vedea cum vor fi clasificate în final", a declarat Adela Morar. Şeful Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Sibiu, Victoria Bârluţiu, a declarat, de asemenea, că numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă în această săptămână a fost de 78. 50 de persoane au fost consultate la Secţia I
Articol original„Venind acum două săptămâni în minister am aflat că nu există niciun sistem de aprobare a proiectelor culturale, nici măcar o listă a evenimentelor care urmau să înceapă în două - trei zile şi care nu aveau în spate absolut nimic, niciun sistem de aprobare, de programare, de finanţare ca într-o casă serioasă. A venit domnul la mine (Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, n.r.), la timp din fericire, şi am căutat amândoi hârtii, un proiect depus, absolut nimic, ca şi cum acest festival nu ar fi existat niciodată în scripte. Am dat din mâini, din picioare, am stors, am tăiat de peste tot, de unde am putut, de la lumina electrică, tot ministerul s-a zbătut şi am izbutit să scoatem o sumă, dar nu suficientă. Şi atunci am recurs la ceea ce nu vroiam, la fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru. Acesta este destinat, prin lege, calamităţilor - îmi cer scuze, domn
Articol originalZilele trecute, discutam cu un grup de tineri sibieni. Se întâmpla la una din numeroasele terase din centrul burgului. Erau orele dimineţii. Ascunşi sub o umbrelă gigantică, intuiam un soare zgârcit jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu oamenii. Subiectele se năşteau greu. Vorbeam de una de alta, fără niciun interes anume. Doar vorbeam. Nu-mi aduc aminte de ceva în mod special. Doar impresii. Aşa cum se întâmplă la cei mai mulţi dintre noi. Realităţile sunt parcă tot mai incomprehensibile, motiv pentru care preferăm percepţiile induse de vorbe duse şi-aduse de la unii la alţii. Cu puţine excepţii, terasele astea, din centrul Sibiului, vreau să zic, n-au viaţă. În general, sunt doar popasuri pentru nevoi organice, pentru domolirea foamei şi setei. Dar n-au suflul optimist şi veselia de altădată a teraselor, unde omu’ se ducea pentru un mic şi-o bere, şi poate să asculte muzică de „pahar”. Astăzi, terasele sunt anoste, aud
Articol originalPotrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, jandarmul ucis în timpul serviciului va fi înmormântat sâmbătă, cu onoruri militare, pentru el fiind scos drapelul de luptă, iar colegii lui Marius Andrei Paliuc îl vor conduce pe jos de la capelă până la Cimitirul Municipal. Potrivit sursei citate, la momânt vor fi trase focuri de salvă. În judeţul Sibiu, drapelul de luptă a fost scos ultima dată anul trecut, în luna octombrie, când un poliţist, Lucian Gancea, a murit în urma unui accident rutier petrecut în timp ce el era în misiune.
Articol originalŞtefan Nartea a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei municipale Sibiu a Partidului Ecologist Român, potrivit unui comunicat de presă transmis joi. Acesta are 33 de ani, de profesie avocat, şi este candidatul PER Sibiu pentru funcţia de primar și consilier local al municipiului Sibiu. „Voi coordona organizaţia municipală Sibiu a PER şi doresc să putem pune în practică proiectele elaborate de noi la sugestia sibienilor. Totodată, vom prezenta şi o serie de iniţiative noi, menite să ne aducă în prim planul politicii sibiene. Împreună cu colegii mei dorim să promovăm spiritul ecologist, atât in fapt, cât și in gândire", susţine Ştefan Nartea. Principalele obiective ale candidatului PER pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu sunt: 1. Stimularea sportului de masă şi a mişcării în aer liber într-un cadru natural nepoluat.2. Crearea unei infrastructuri moderne, consistente.3. Stimularea învăţământului
Articol originalCopiii vor avea ocazia să facă turul fermei şi să interacţioneze cu animalele (măgăruşi, ponei, cai, caprite, văcuţe, oi, căţeluşi, curcani, bibilici, raţe şi gâşte), să se plimbe cu trăsurica, şareta sau tractorul şi se vor putea juca în locurile special amenajate. Copiii cu vârsta de peste 5 ani vor putea să-şi încerce echilibrul şi să-şi arate îndemanarea pe circuitul de multiaventură sau pe peretele de escaladă. În incinta fermei vor fi amenajate mai multe ateliere de creaţie, coordonate de profesori de specialitate de la Şcoala Populară de Artă din Sibiu - pictură, sculptură sau chitară. Clasele de art tradiţionala din Arpaş, Alţâna şi Sălişte vor face live demonstraţii de cusături pe etamină, cojocărie şi cusături pe gherghef, iar copiii de la Şcoala de Artă vor prezenta o scenetă de teatru cu piesa "Capra cu trei iezi". Invitaţi speciali vor fi meşteşugarii de pe Valea Hârtibaciului, care vor veni să le arate copiilor măiestria de
Articol originalLa manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Copilului sunt invitaţi să participe elevi din ciclul primar. „Scopul evenimentului este acela de a sărbători Ziua de 1 iunie într-un mod util şi plăcut, de a îmbina, într-o manieră armonioasă, jocul cu acţiunile preventive şi de a expune elevilor din unităţile de învăţământ o parte din activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru" al judeţului Sibiu", tranmsmit reprezentanţii instituţiei. La finalul activităţilor, toţi copiii prezenţi vor primi diplome şi dulciuri. Calendarul acţiunilor dedicate Zilei Copilului va cuprinde: jocuri şi întreceri sportive campionat de minifotbal; pista de îndemânare (100 m); concurs de predare a ştafetei (4 x 25m); concurs de desen „Cel mai bun desenator" ; desene pe asfalt „Asfaltul sub cretă" „Cel mai bun pompier"(mânuirea găleţii stingător) exerciţii demonst
Articol originalCornel Ştirbeţ, cadidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce Poliţia Locală i-a interzis să umble cu autocarul său de campanie prin oraş difuzând o melodie populară, că vrea să se înscrie la Festivalul Internaţional de Teatru, ce are loc zilele acestea. „Actualul primar a pus potera personală alias poliţia locală să scoată din circulaţie autovehiculul destinat campaniei mele electorale contrar prevederilor legale şi contrar oricăror norme şi reguli de fairplay care trebuie aplicate într-o campanie electorală. El profită de poziţia dominantă în care se află şi de faptul că în Sibiu legea este el. Îi cer public, dacă nu înţelege şi interpretează greşit legea, referitor la campanie, să mă înscrie pe mine cu echipa mea şi mijlocul de transport ca participant la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, plătit regeşte din banii sibienilor şi în b
Articol originalUn accident rutier grav a avut loc în urmă cu puţin timp pe drumul naţional 1, judeţul Sibiu, în apropiere de Fântâniţa Haiducului. Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, sunt implicate trei autoturisme, două maşini marca Logan şi un Opel. Echipaje ale poliţiei şi SMURD s-au deplasat la faţa locului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Sibiu, Luciana Balteş, spune că traficul este complet blocat în zonă pentru efectuarea cercetărilor. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, o persoană este grav rănită. *** UPDATE 1: Accidentul a avut loc după ce şoferul maşinii marca Opel a intrat pe contrasens şi a lovit celelalte două maşini marca Logan, spun poliiştii. „Din primele cercetări, accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la codiţiile meteo. Într-o curbă, şoferul uneia dintre maşini a piedut controlul şi a intrat pe contrasens unde a lov
Articol originalReprezentanţii instituţiei doresc să marcheze astfel ziua de 1 iunie, când se sărbătoreşte Ziua Copilului. Sibienii sunt aşteptaţi în intervalul 8-16 pentru a vizita sediul Agenţiei. „Prin această acţiune, AJOFM Sibiu îşi propune să răspundă la diverse întrebări referitoare la informarea şi consilierea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, consultanţă pentru începerea unei afaceri, servicii de preconcediere, completarea veniturilor, medierea muncii, cursuri de formare profesională, stimularea mobilităţii forţei de muncă, posibilitatea de a beneficia de ajutor de şomaj, informaţii despre procedurile prin care se poate beneficia de un contract de muncă sezonieră sau de lungă durată în una din ţările Uniunii Europene", transmit reprezentanţii AJOFM Sibiu. Sediul Agenţiei este în municipiul Sibiu, pe strada Morilor, la numărul 51 A.
Articol originalTraficul rutier pe viaductul Gara Mică se va închide începând din data de 22 iunie pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii. Pe toată perioada lucrărilor, aproximativ 12 luni, autobuzele Tursib care deservesc cartierul Terezian şi zonele limitrofe vor circula pe rute ocolitoare. Autobuzele 1 şi 117 vor circula numai până la staţia "Terezian", cu menţinerea frecvenţei actuale, după un program ce va fi afişat în staţiile respective. Pentru călătorii care se deplasează din şi către Viile Sibiului se va înfiinţa un traseu nou, traseul 19, dar şi un nou capăt de linie - "Terezian 2", pe strada Lungă - vis-a-vis de staţia actuală "Terezian". Acest autobuz va circula după următorul itinerariu: Dus: Terezian 2 - str.Lungă - str.Rusciorului - str.Tg. Fânului - str. N.Teclu - str. Constituţiei - str.Bâlea - str. Ştefan cel Mare - str. H.Coandă - centura ocolitoare - D.N.14 - Viile Sibiului.Întors: Viile Sibiului - D.N.14 - centura oco
Articol originalInformarea este valabilă pentru zilele de vineri şi sâmbătă, respectiv 1 şi 2 iunie, de vineri, de la ora 9 dimineaţa, până sâmbătă, la ora 6 dimineaţa. Sunt anunţate pentru această perioadă averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Potrivit meteorologilor, „pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35-40 l/mp". Informarea a fost trimisă pentru judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Covasna şi Harghita.
Articol originalUltima şedinţă a actualului Consiliu Local Sibiu, ce a avut loc joi, ar fi decurs ca de obicei, lin şi repede, dacă reprezentanţii PDL nu ar fi găsit ceva să comenteze, anume la proiectul de hotărâre privind aprobarea cotei de proprietate din bunurile rezultate în urma realizării obiectivului de investiţii "Extindere şi modernizare Aeroportul Sibiu". Potrivit consilierului Mariana Brunchea, candidat PDL la primăria Sibiu, proiectul trebuia amânat pentru a fi supus aprobării după alegerile locale, de către următorul consiliu. „Consider că nu e de datoria noastră să decidem strategia aeroportului, ci a consiliului următor, drept urmare PDL va vota împotrivă", a spus Brunchea. Viceprimarul Astrid Fodor a explicat că nu este vorba de nicio strategie ci de o simplă evidenţă contabilă, de înregistrare a părţii care revine municipiului în urma investiţiei la aeroport. Chiar şi aşa, consilierii PDL au votat împotrivă. Democrat liberalii
Articol originalCum prima şi a doua zi de Rusalii sunt zile libere specificate în Codul Muncii, programul Primăriei Sibiu şi a serviciilor publice subordonate pentru a doua zi de Rusalii, luni, 4 iunie vor fi modificate în consecinţă. Excepţie face Grădina Zoologică Sibiu care va fi deschisă vizitatorilor în ziua de 4 iunie după programul normal. Ghişeele Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă nu vor fi deschise luni, 4 iunie. Decesele care se vor produce duminică, 3 iunie şi luni, 4 iunie vor fi înregistrate marţi, 5 iunie. Sâmbătă, 2 iunie înregistrarea deceselor va fi asigurată între orele 9 şi 13. Decesele produse şi nedeclarate în această zi, vor putea fi declarate şi înregistrate marţi, 5 iunie, doar cu aprobarea Parchetului. Tursib va avea de asemenea un program special pentru această zi. Luni, 4 iunie, autobuzele vor circula după programul unei zile de sâmbătă. Autobuzele 112, 116, 117 şi 118
Articol originalPotrivit sursei citate mai sus, crima a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa. Ioan Boţoc spune că datele strânse până în prezent indică un singur atacator. Persoana care i-a luat viaţa jandarmului a folosit, se pare, spray lacrimogen pentru a-l imobiliza. Conform scenariului realizat de anchetatori, jandarmul a căzut apoi pe scaun, unde a fost înjunghiat de cinci ori. Patru dintre loviturile aplicate au fost fatale, fiind îndreptate în zona inimii. O altă lovitură a atins mâna stângă, provocând o rană superficială. „Moartea este de natură violentă. A fost înjunghiat cu cinci lovituri de cuţit, cu lezarea organielor interne. În momentul de faţă s-au elaborat, conform planului de cercetare, versiunile de lucru. Sunt mai multe versiuni care sunt verificate. Moartea s-a datorat unei acţiuni de răzbunare. Este posibil, sens în care se verifică cercul de cunoştinţe, de prieteni, eventuali duşmani ai lui", a de
Articol originalAcesta a ocupat funcţia de adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. "Începând cu data de 29 mai 2012, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Muntean Lucian-Ioan, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, se împuterniceşte să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea", se arată într-un comunicat al Ministerul administraţiei şi Internelor. Locul său a fost ocupat de comisarul şef de poliţie Nicolescu Constantin, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Lucian Muntean a ocupat timp de trei, până în 2010, ani funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu, după care a fost numit în funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române.
Articol original